Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, luni, la sediul acestei instituții cu reprezentanți ai mediului economic sucevean pentru a discuta problemele cu care aceştia se confruntă ca urmare a pandemiei de coronavirus, precum şi aspecte legate de pregătirea pentru perioada ce va urma ieșirii din starea de urgenţă şi carantină. La prima întâlnire convocată pe această temă au fost prezenți reprezentanții IMM-urilor, transportatorilor, ai celor din domeniul turismului, precum şi din conducerea camerei de Comerţ şi Industrie Suceava şi a Finanțelor Publice.

Gheorghe Flutur a arătat că problemele ridicate de cei prezenţi s-au referit în mod special la consecințele încetării activităților economice în perioada stării de urgenţă, care afectează atât angajații, cât şi angajatorii. Flutur a precizat că cei prezenți au solicitat identificarea de soluții de sprijin în ceea ce privește plata taxelor şi impozitelor până la momentul în care activitatea firmelor va ajunge la nivelul anterior declanșării crizei.

„Pentru a veni atât în sprijinul angajatorilor, cât şi al angajaţilor, se propune o abordare mai flexibilă a impozitului pe muncă, cei prezenţi amintind de posibilitatea diminuării normei de muncă, reducerea CAS şi a CASS. Din discuţii a mai reieşit şi faptul că firmele se tem că nu vor găsi să achiziționeze măști de protecție pentru angajați, motiv pentru care au solicitat să fie sprijiniți pentru a le cumpăra, eventual prin implicarea administrațiilor locale sau centrale”, a declarat Flutur. El a mai spus că în cadrul ședinței s-a discutat și despre posibilitatea ca zonele carantinate din județul Suceava să beneficieze de facilități pe modelul zonelor defavorizate.

Șeful administrației județene a precizat că participanții la ședință au propus identificarea de pârghii de sprijin pentru mediul de afaceri, cum ar fi granturile prin care să fie posibilă decontarea lucrărilor efectuate în baza unor contracte în derulare.

„Un subiect distinct a fost turismul din Bucovina, domeniu care este extrem de afectat în această perioadă, pentru care s-a pus în discuție posibilitatea de a beneficia de sprijin pe modelul stațiunilor de pe Litoral. În același timp trebuie să vedem și cum pot fi relaxate condițiile pentru cei care au investiții cu fonduri europene în turism și care sunt monitorizați pentru îndeplinirea unor criterii, cum ar fi numărul de turiști sau gradul de ocupare. Cu toții va trebui să muncim foarte mult în perioada următoare pentru a recâștiga un număr cât mai mare de turiști. Iar pentru aceasta ne gândim să ne inspirăm și din ceea ce fac și alte țări sau zone turistice afectate de criză”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a mai precizat că pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie Suceava vor putea fi transmise problemele și propunerile mediului de afaceri din județul Suceava, care vor fi transmise mai departe, după caz, Guvernului şi parlamentarilor.