În această perioadă în care sunt impuse anumite restricții, preoții din Protopopiatul Fălticeni desfășoară și activități social-filantropice în parohiile pe care le păstoresc și donează aparatură medicală Spitalului Municipal Fălticeni.

La nivelul Protopopiatului a fost inițiat proiectul de sprijin comunitar “Ajutor pentru creștini”, prin care preoții parohi alături de voluntari ajută credincioșii aflați în izolare la domiciliu, pe cei aflați în carantină instituționalizată sau care nu au avut acces la sursele de aprovizionare. Printre persoanele care au beneficiat de acest ajutor se numără vârstnicii care suferă de boli cronice, cei care nu au aparținători sau care se deplasează greu.

Așa cum am aflat de la preotul Georgian Rotar, de când a fost decretată starea de urgență, printr-un efort comun, 45 de preoți parohi, împreună cu 78 de voluntari, au venit în sprijinul a 440 de credincioși prin asigurarea de alimente și produse de igienă necesare pentru a depăși cu bine această perioadă. Transportul și împărțirea produselor s-au desfășurat în cele mai sigure condiții sanitare, sub atenta supraveghere a preoților parohi și a reprezentanților autorităților locale. Valoarea totală a ajutoarelor se ridică în prezent la suma de 44.260 de lei, iar donațiile în bani se ridică la aproape 63.000 de lei. În sprijinul și pentru protecția preoților și a voluntarilor au fost achiziționate de Protoieria Fălticeni 5.000 de măști și mănuși în valoare de 11.000 de lei.

Donațiile către Spitalul Municipal Fălticeni au continuat și în această perioadă, fiind dependente de livrarea de către furnizori a aparatelor medicale necesare pentru a sprijini activitatea medicală, având în vedere și cererea mare de astfel de aparate la momentul actual.

Miercuri, 30 aprilie, a fost predat un nou concentrator de oxigen către Secția de Pneumologie pentru a fi folosit în cazul pacienților care suferă de probleme pulmonare. Predarea a fost făcută de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, în prezența medicului Elena Iftimesei. Un alt aparat asemănător va fi donat săptămâna viitoare către unitatea medicală din Fălticeni.

Aceste acțiuni se desfășoară sub îndrumarea părintelui protoiereu Adrian Dulgheriu, care coordonează activitățile din fiecare parohie și care caută permanent resurse financiare pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, greu încercate în această perioadă.