Informațiile privind agravarea stării de sănătate a lui ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au apărut duminică pe mai multe canale de informare. Conform celor de la Mediafax, ÎPS Pimen se află în stare gravă în secția ATI a Institutului ”Matei Balș” din București. Conform unor surse din cadrul Institutului de Boli Infecțioase, înaltul ierarh se afla duminică în stare gravă, fiind intubat, după ce în cursul serii de vineri a suferit complicații pulmonare.

În același timp, surse din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților ne-au relatat, duminică după-amiază, despre faptul că în jurul orei 16.15 au fost informați despre faptul că starea Arhiepiscopului Pimen este staționară, nefiind intubat, el respirând doar cu ajutorul măștii de oxigen.

ÎPS Pimen fusese confirmat cu Covid-19 și a fost transferat luni, 20 aprilie, cu puțin timp înainte de miezul nopții, de la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la Institutul „Matei Balș” din București. Transportul la București s-a efectuat cu un elicopter care aparține unității speciale de aviație a MAI, de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare Suceava”, unde a fost transportat cu ambulanța de transport victime multiple a SMURD.