Elevii unei școli de artă muzicală din Suceava au realizat, la distanță, prin cooperare online cu coordonatorii lor, un videoclip muzical în care își exprimă dorul și bucuria revenirii la normalitate, dar și speranța că totul va fi bine după o lungă și grea perioadă de restricții.

Melodia “Deschideți poarta Soarelui” (muzica: Anton Șuteu, versuri: Dan V. Dumitriu), interpretată online de 21 de copii, a fost lansată de 1 iunie, protagoniștii fiind copii ai claselor de canto muzică ușoară de la Romantic Art Music School.

Proiectul a fost inițiat la începutul lunii mai, realizat de la distanță, lecțiile de canto desfășurându-se pe video call, iar vocile și imaginile fiind captate de către părinți cu telefonul.

“<Deschideți poarta Soarelui> este o melodie plină de sensibilitate care se potrivește perfect contextului actual, a vremurilor pe care le trăim. Viața se întoarce cu fața copilăriei spre fericirea noastră! Poarta timpului nostru la viitor se deschide azi prin glasuri de copii! E atâta biruință în cântecul lor!”, au spus reprezentanții Romantic Art Music School.

Proiectul muzical a fost realizat cu participarea a 21 de copii care au efectuat ore de canto online, iar pregătirea muzicală a fost realizată de prof. Gabriela Morar și prof. Alisa Onica.

Proiectul a fost realizat de Gabriela Morar, președinte al Asociației Romantic Art, audio master fiind Claudiu Bulete, iar video master Mihai Apetrea.

Video https://www.youtube.com/watch?v=7B3ZBS7b1lA