Managerul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Anatolii Buzdugan, a transmis, vineri, mulțumiri publice tuturor persoanelor, organizațiilor, fundațiilor, instituțiilor și firmelor care în perioada epidemiei au donat unității medicale echipamente de protecție, aparatură și echipamente medicale, hrană pentru pacienți și bani. Medicul a dat citire listei cu toți cei care au sprijinit spitalul în această perioadă extrem de dificilă și a exprimat recunoștința sa și a întregului personal din cea mai mare unitate medicală din județ pentru susținere.
Dr. Buzdugan a declarat că infecția cu SARS-Cov-2 s-a răspândit „mai mult ca nicăieri în județul Suceava”, care a avut de suferit atât la nivel de populație, cât și ca număr de angajați din spital. Medicul a afirmat că revenirea spitalului la situația actuală, când poate oferi asistență medicală și pentru pacienții non-Covid, „care peste două luni au fost văduviți de asistență medicală de specialitate”, se datorează „eforturilor importante atât din partea societății civile, a persoanelor fizice, asociațiilor, ONG-urilor, fundațiilor, autorităților statului, cât și societății private, care au contribuit generos”.
„Ne exprimăm recunoștința pentru generozitatea și pentru gesturile pe care le-au făcut și care ne-au ajutat să revenim la o activitate apropiată de normal, că până la normalitate este încă un drum lung de parcurs”, a spus managerul Spitalului de Urgență Suceava.
Valoarea donațiilor în materiale și echipamente este de 5,83 milioane de lei, iar a donațiilor în bani, de 2,48 milioane lei. Cele mai substanțiale donații în bunuri au fost făcute de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava – 1,222 milioane lei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților – 679.000 de lei, Crucea Roșie – 601.000 lei, Episcopia Romano-Catolică Iași - 647.000 lei, Primăria Suceava – 483.000 de lei, Fundația „Mereu aproape” - 248.000 lei.
În bani, cel mai mare donator, cu 1,5 milioane lei, a fost Hidroelectrica.
Comentarii