Joi, 2 iulie, la împlinirea a 516 ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, memoria sa va fi cinstită prin depunerea de coroane de flori atât la statuia care îl înfățișează călare, gata de luptă, pe platoul Cetății de Scaun, cât și la Putna, unde este înmormântat.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri că pe 2 iulie, la 9 dimineața, municipalitatea suceveană va depune o coroană de flori la statuia domnitorului, așa cum a promis atunci când a fost resfințită, după reabilitarea monumentului și modernizarea platoului pe care se află amplasată, în Parcul Șipote.

“Dacă mai sunt și alți doritori, sunt așteptați acolo. Nu este un eveniment oficial, dar depunem această coroană, pentru că vrem să facem o tradiție din asta, ca pe 2 iulie să îl cinstim pe Ștefan cel Mare, urmând ca apoi să mergem și la Putna să depunem o coroană la mormântul domnitorului Moldovei”, a adăugat edilul sucevean.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare este din 2010 al doilea hram al Mănăstirii Putna, cu prăznuirea pe 2 iulie, după hramul istoric Adormirea Maicii Domnului (15 august).