Campioana ultimelor două ediții ale Ligii I, CFR Cluj, se confruntă cu mari probleme pe acest final de sezon, în tentativa de a cuceri cel de-al treilea titlu național consecutiv. La formația antrenată de Dan Petrescu a izbucnit zilele acestea un focar de coronavirus, motiv pentru care Liga Profesionistă de Fotbal le-a amânat ardelenilor meciul din deplasare, cu FCSB, care ar fi trebuit să se desfășoare la finalul săptămânii trecute.

Nu mai puțin de 11 oameni din cadrul echipei CFR au fost depistați pozitiv cu COVID-19, între ei și mijlocașul sucevean Cătălin Golofca, alături de portarii Cristian Bălgrădean și Grzegorz Sandomierski, și de mijlocașii Adrian Păun, Damjan Djokovic și Claudiu Petrila. Printre cei infectați cu noul coronavirus se mai află antrenorul secund Costin Curelea, antrenorul de portari Cristian Moldovan, preparatorii fizici Cristian Dragotă și Bogdan Aldea, și kinetoterapeutul Radu Pralea.

Ținând cont de această situație, Universitatea Craiova a devenit favorită la cucerirea titlului de campioană în acest sezon, ultima performanță de acest gen fiind obținută în urmă cu 29 de ani de către echipa din Bănie.