Stadionul Areni ar fi trebuit să găzduiască miercuri, cu începere de la ora 15.00, duelul dintre Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți, meci restant din etapa a III-a a eșalonului al treilea. Partida nu s-a putut disputa la data stabilită inițial, pe 26 septembrie, din pricina cazurilor de COVID-19 de la gruparea rădăuțeană. Ca atare, Federația Română de Fotbal a reprogramat jocul pentru miercuri, 28 octombrie, numai că de această dată Foresta este cea care se confruntă cu un focar de coronavirus, după ce 11 fotbaliști, plus antrenorii Ivan Gvozdenovic și Vasile Prisacă, au fost depistați pozitivi la testarea efectuată joia trecută. DSP Suceava a considerat că se impune întreruperea activității la formația suceveană și a trimis toți jucătorii în izolare timp de șapte zile, retestarea fiind stabilită pentru joi, 29 octombrie.

Conform ultimei hotărâri a Comitetului Executiv, care a decis că un meci de campionat nu poate fi amânat de două ori, cei care ies în pierdere din această situație sunt cei de la Bucovina Rădăuți.

„Dacă la data reprogramării jocul nu poate fi disputat, indiferent din ce cauză (inclusiv dacă nu se poate desfășura din cauza echipei adverse), echipa care a cauzat reprogramarea (n.r. - Bucovina Rădăuți) va pierde jocul cu 0-3”, se specifică în decizia luată de către Comitetul Executiv al FRF. 

Oficialii de la Bucovina Rădăuți nu se împacă însă cu această hotărâre și îi acuză pe cei de la Foresta că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a nu juca meciul de miercuri.

„Nouă, rădăuțenilor, într-un caz similar, DSP-ul ne-a permis să retestăm fotbaliștii după două zile chiar și pe cei pozitivi, iar celor de la Foresta nu li se permite acest lucru nici după șase zile. Cred că nu este corect din punct de vedere fotbalistic ceea ce se întâmplă și cred că rezultatele partidelor ar trebui să se stabilească pe gazon. Normal ar fi ca fiecare echipă, o dată gazdele și o dată oaspeții, să poată amâna un meci pe motiv de COVID-19”, a declarat antrenorul Bucovinei, Iulian Ionesi, care a dezvăluit că modalitatea de omologare a rezultatelor meciurilor reprogramate a fost modificată pe site-ul oficial al FRF peste noapte, de luni până marți.

Președintele Forestei, Andrei Ciutac, a preferat să nu răspundă acuzelor venite din tabăra rădăuțeană.

„Cred că cei de la Bucovina ar trebui să mai lase acuzele și să citească mai des regulamentele, pentru a fi la curent cu toate noutățile din fotbalul românesc”, a precizat Andrei Ciutac.

Cert este că meciul programat miercuri nu se va disputa, deznodământul final urmând a fi stabilit în birourile Federației Române de Fotbal.

 

Iată cum se prezintă clasamentul la zi al Seriei I:

1       Ştiinţa Miroslava  7       5       1       1        16-6  16

2       Şomuz Fălticeni    7       4       2       1        12-7  14

3       Bucovina Rădăuți6       4       1       1        16-6  13

4       Hușana Huși         7       4       0       3        10-8  12

5       Ceahlăul Piatra Neamţ   7       4       0        3       9-7    12

6       Foresta Suceava   5       3       0       2        10-6  9

7       Sporting Vaslui    6       3       0       3        8-5    9

8       Dante Botoșani     7       2       0       5        8-13  6

9       Bradu Borca         7       1       1       5        6-18  4

10     CSM Paşcani        7       0       1       6        2-20  1

La finalul sezonului, primele două clasate în serie se vor califica în semifinalele play-off-ului de promovare în Liga a II-a, în vreme ce ultimele două clasate vor retrograda în ligile județene.