Trei restaurante din municipiul Câmpulung Moldovenesc au fost închise sâmbătă seară de polițiști după ce s-a constatat că regulile impuse pentru această localitate aflată în scenariul roșu au fost încălcate.

Totul a plecat de la sesizarea unei persoane care în jurul orei 19.00 a sunat la 112 și a anunțat că în tot orașul regulile instituite în ceea ce privește funcționarea restaurantelor sunt ignorate de administratori. Polițiștii care au plecat în control au constatat că în trei locații sunt încălcate regulile.

Clienții au fost poftiți să părăsească restaurantele, iar administratorii au fost amendați cu câte 3.000 de lei și li s-a pus în vedere să respecte interdicțiile. O situație asemănătoare s-a înregistrat și la Vama, la un magazin mixt. Aici, polițiștii au găsit persoane care consumau băuturi alcoolice în interior, dar și oameni care nu purtau mască de protecție. Și în acest caz s-a luat decizia închiderii magazinului, iar administratorul a fost amendat cu 1.000 de lei.

Polițiștii suceveni spun că în această minivacanță vor intensifica acțiunile de control, mai ales că în Bucovina au ajuns grupuri importante de turiști.