Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a organizat o nouă acțiune de control la restaurantele și barurile din localitate și duminică seară, având în vedere că localitatea este în scenariul roșu, iar unitățile de acest gen nu au voie să fie deschise la interior. După ce sâmbătă trei restaurante și baruri au fost găsite deschise și s-au aplicat amenzi, duminică au fost verificate patru locații, din care două nu respectau măsurile instituite prin starea de alertă, funcționând în interior. Administratorii au primit amenzi în valoare de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, privind prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19.

În această minivacanță turiștii au luat cu asalt stațiunile turistice din Bucovina, mănăstirile și mocănița de la Moldovița, iar la Câmpulung Moldovenesc multe restaurante au fost deschise, în ciuda restricțiilor.

Polițiștii au transmis informări către Direcția de Sănătate Publică Suceava, având în vedere că administratorii în cauză au mai  fost amendați recent, pe aceeași temă. DSP Suceava este instituția care poate retrage autorizația de funcționare.