Suceveanul Andrei Bacoș a decis să sărbătorească în stil propriu Ziua Națională a României. Cunoscut ca activist de mediu și participant activ la diferite acțiuni de voluntariat, Andrei Bacoș a petrecut ziua de 1 Decembrie în pădurea dintre Suceava și Adâncata. Și nu s-a plimbat pe acolo, ci a muncit timp de 8 ore pentru a aduna nu mai puțin de 102 saci cu gunoaie aruncate de persoane certate cu bunul-simț.

”Acesta este cadoul meu pentru România. Sper ca măcar unii din cei care aruncă astfel de deșeuri și care vor vedea această postare să se abțină pe viitor și să se gândească de două ori înainte de a polua mediul înconjurător. E un gest de normalitate să ne respectăm unii pe alții, să iubim natura și mediul înconjurător și cred că putem să o facem. Pas cu pas, iar eu promit că nu mă voi opri din astfel de acțiuni”, a explicat Andrei Bacoș.

Tânărul activist de mediu a explicat și de ce a adunat 102 saci cu gunoaie: ”Pe 1 Decembrie se împlinesc 102 ani de la Marea Unire, iar eu am considerat că în acest fel trebuie să îmi aduc contribuţia și să sărbătoresc poate cel mai important eveniment din istoria țării noastre”.

Pentru a putea să-și dedice Ziua Națională a României unei acțiuni de voluntariat, Andrei Bacoș va recupera ziua de muncă de la serviciu într-o altă zi liberă, dar spune că mâine sau în orice altă zi ar face la fel.