Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, a declarat că pe zi ce trece este tot mai clar că România are nevoie de un guvern instalat rapid, format din oameni competenți, specialiști, care să se bucure de o largă susținere parlamentară pentru a lua toate măsurile necesare gestionării acestei pandemii, dar și relansării economice. Ioan Stan consideră că un guvern de uniune națională, cu premier în persoana lui Alexandru Rafila, ar fi cea mai bună soluție pentru România.

Stan a precizat că ar fi fost firesc ca și președintele Iohannis să înțeleagă acest aspect și să pună punct acestei mascarade, să nu lase ca o criză politică să se suprapună peste cele două avute deja, sanitară și economică și să dea mandatul partidului care s-a situat pe primul loc în alegeri. „Dar orgoliul domniei sale este mult mai mare decât interesul pentru problemele reale ale țării. Astfel, acesta girează bătălia pe ciolan și a temporizat desemnarea premierului pentru a da posibilitatea noului CDR să se înțeleagă. Este clar că nu îi convine desemnarea premierului în persoana actualului ministru de finanțe Cîțu. Iar acest lucru nici nu e de mirare, având în vedere modul catastrofal în care acesta a gestionat finanțele tării, timp de doar un an de zile”, a declarat liderul PSD Suceava. El a adăugat că la fel de clar este și faptul că eventuala majoritate de dreapta ar fi una extrem de fragilă, iar președintelui Klaus Iohannis „nu îi convine nici acest lucru”. ”Din acest motiv caută să treneze lucrurile, pentru ca noul Guvern să corespundă întru totul dorințelor și ambițiilor sale. Dar asta cere timp, or România se cere guvernată acum, nu abia atunci când președintele Iohannis își satisface pofta de putere. Considerăm că este revoltător ca la 200 de morți de COVID pe zi, președintele să permită în continuare spectacolul grotesc al împărțirii puterii pe care partidele de dreapta nici măcar nu au câștigat-o”, a spus președintele PSD Suceava. El a subliniat faptul că România are nevoie de un guvern instalat cât mai rapid, care să ia măsuri urgente pentru combaterea epidemiei de Covid-19, care să ia de pe acum măsurile pentru a redeschide școlile după vacanța de sărbători, care să elaboreze proiecte pentru ca atunci când se va da drumul la finanțarea europeană acestea să fie deja pregătite. „Țara noastră nu mai are timp de prostiile lor, de jocurile lor politice. Atât românii, cât și virusul nu așteaptă ca ei să-și termine bătălia pe ciolan”, a spus Ioan Stan.