Elevii din clasele primare de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava au intrat ”În lumea poveștilor lui Ion Creangă”. Acțiunea s-a derulat la inițiativa cadrelor didactice din această instituție de învățământ din dorința de a-i motiva pe copii să citească și să pătrundă în minunata lume a poveștilor ce au fascinat generații întregi, poveștile pline de tâlc, umor și originalitate ale lui Ion Creangă.

În preajma zilei de 1 martie, copiii claselor primare de la Școala Gimnazială Nr.1 au vizionat poveștile marelui scriitor, fragmente din ,,Amintiri din copilărie”, apoi le-au transpus în desene, picturi sau machete deosebite. Ceea ce a ieșit din mâinile micuților elevi poate fi admirat în Librăria Alexandria, din incinta Shopping City Suceava, și la Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

,,Universul copilăriei nu ar fi întreg fără poveștile și povestirile inegalabilului scriitor Ion Creangă. De asemenea, legende minunate, precum legenda ghiocelului sau legenda mărțișorului, lărgesc universul cultural al învățăceilor și le dezvoltă setea de lectură și setea de cunoaștere. Este exact ce și-au propus și au obținut inițiatorii proiectului educativ și care merită toate felicitările noastre!”, a precizat profesoara Gabriela Mihai, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava.

Trebuie amintit că la acțiune au participat online și mai mulți parteneri, respectiv inspectorii pentru învățământul primar, Adriana Coțovanu și Dorina Dulceac, din partea IȘJ Suceava, Casian Balabasciuc, din partea Centrului Cultural Bucovina, precum și Roxana Maidan și Ana Marina Hopulele, din partea Bibliotecii Bucovina ,,I.G. Sbiera”.

Proiectul „În lumea poveștilor lui Ion Creangă” a fost realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava și Alexandria Librării.