Poliția municipiului Suceava a fost sesizată, miercuri seară, cu privire la faptul că la o sală de jocuri de pe strada Curtea Domnească din Suceava nu se respectă măsurile de protecție împotriva Covid-19, fiind aglomerație.

Un echipaj de poliție s-a deplasat la sala Max Bet din centrul Sucevei, unde s-a constatat că în zona celor 24 de aparate de joc, din care 21 funcționale, sunt 18 persoane. Polițiștii au mai constatat că nu exista distanță suficientă între aparate ori plexiglas despărțitor.

Managerul de sală s-a scuzat că au fost mai mulți care au vrut să intre la jocuri, motiv pentru care a solicitat firma de pază, pentru a restabili ordinea.

Pentru că în interior s-a permis intrarea a mai mult de 30% din capacitatea spațiului, managerul de sală a primit o amendă în valoare de 1.000 de lei, în baza Legii 55/2020, privind combaterea efectelor pandemiei.  

Conform procedurilor, managerul  a fost instruit cu privire la respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului în interiorul sălii de jocuri.