Un autoturism Dacia Logan al Poliției a fost surprins sâmbătă dimineață în timp ce staționa pe locurile speciale amenajate pentru persoanele cu handicap din parcarea de la magazinul Kaufland. Mai mult, mașina era parcată și foarte prost, pe două locuri.

Echipajul era format dintr-un agent de la Poliția municipiului Suceava și un polițist local. Cei doi au invocat că aveau o urgență, legată de sesizarea unor bătrâni cu privire la persoane de etnie romă care abordau insistent oamenii din fața magazinului. Unul dintre polițiști a rămas în mașină iar al doilea intrase în magazin, pentru a face verificări.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, a declarat că în urma apariției fotografiei în spațiu public, colegii de la Biroul Rutier Suceava au aplicat o amendă de 2.000 de lei colegilor care au săvârșit contravenția.

Amenda a fost dată în baza Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu referire la articolul care pedepsește ”parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, sancțiunea prevăzută de lege fiind amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei. Se poate observa valoarea foarte mare a amenzii pentru o astfel de abatere.

Dacă autospeciala ar fi avut pornite semnalele luminoase, pentru o urgență de serviciu, polițiștii ar fi scăpat probabil de amendă.