O femeie în vârstă de 85 de ani, din Arbore, a suferit arsuri pe o suprafață de aproximativ 30% din corp după un incendiu izbucnit în bucătăria locuinței, de la scăpări de gaze. Alarma s-a dat sâmbătă, în jurul orei 14.30. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore , cu două autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul bucătăriei, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la anexele din gospodărie. Focul fost localizat la nivelul bucătăriei.

Din păcate, femeia de 85 de ani, care se afla în bucătărie, a fost cuprinsă de incendiu. Primele evaluări arată că femeia a suferit arsuri de gradul I, II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului. Femeia a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), care i-a acordat primul ajutor medical. Ulterior, cadrele medicale SAJ au predat victima echipajului SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă), care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

”Flăcările au izbucnit din cauza unor scăpări de gaze combustibile de la o butelie de aragaz. Incendiul a fost lichidat la ora 15:11, iar pompierii au salvat casa de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente”, au transmis pompierii militari suceveni.