Furtuna de vineri după-amiază din zona de munte a județului Suceava a creat cele mai serioase probleme pe calea ferată. Mai mulți copaci au căzut peste rețeaua electrică în zona Grădinița, la limita dintre județele Suceava și Bistrița Năsăud. Patru trenuri de călători, din care două de lung parcurs au rămas blocate în stații, din jurul orei 16.00 și până la ora 21.00, când, în urma intervenției personalului CFR cu drezine pantograf din stațiile Lunca Ilvei și Vatra Dornei circulația a putut fi reluată.

Întârzierea a fost resimțită însă puternic de călători. Cei mai mulți suceveni afectați au circulat cu trenul IR 1834 Timișoara-Nord Iași. Conform infofer.ro, site oficial feroviar, acest tren a ajuns la Suceava cu o întârziere de 292 de minute. Sau, altfel spus, cinci ore. În loc de ora 20.00, trenul a ajuns la Suceava după miezul nopții.

Au fost numeroși călători care au așteptat acest tren ore la Vatra Dornei sau Câmpulung Moldovenesc, inclusiv două grupuri de copii. Asta fără a-i mai pune în calcul pe cei care au stat în tren.

Sigur, nimeni nu se poate pune cu fenomenele meteo extreme, mai ales într-o zonă unde calea ferată străbate pădurea prin inima ei, însă probabil că la capitolul timpi de intervenție pentru reluarea circulației se putea să fie mai bine.