Federația Română de Fotbal a stabilit marți țintarul ediției de campionat 2021-2022 a Ligii a III-a. Ca și anul trecut, cele trei formații sucevene aflate pe tabloul de concurs, Foresta, Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni, au fost repartizate în Seria I, alături de Ceahlăul Piatra Neamț, Ştiința Miroslava, Hușana Huși, Dante Botoșani, Sporting Juniorul Vaslui, CSM Pașcani și CSM Bacău. În urma tragerii la sorți, s-a stabilit că toate cele trei grupări sucevene vor evolua pe teren propriu în runda inaugurală, programată pe data de 28 august.

Derby-urile sucevene se vor juca după cum urmează: Bucovina Rădăuți – Şomuz Fălticeni (etapa a IV-a), Bucovina Rădăuți – Foresta (etapa a VI-a) și Foresta – Şomuz Fălticeni (etapa a VII-a).

Iată cum se prezintă programul turului sezonului regulat în Seria I a Ligii a III-a:

Etapa I

CSM Paşcani – Ceahlăul Piatra Neamţ

Bucovina Rădăuţi – Sporting Juniorul Vaslui

Şomuz Fălticeni – CSM Bacău

Ştiinţa Miroslava – Dante Botoşani

Foresta Suceava – Huşana Huşi

Etapa a II-a

Ceahlăul Piatra Neamţ – Huşana Huşi

Dante Botoşani – Foresta Suceava

CSM Bacău – Ştiinţa Miroslava

Sporting Juniorul Vaslui – Şomuz Fălticeni

CSM Paşcani – Bucovina Rădăuţi

Etapa a III-a

Bucovina Rădăuţi – Ceahlăul Piatra Neamţ

Şomuz Fălticeni – Paşcani

Ştiinţa Miroslava – Sporting Juniorul Vaslui

Foresta Suceava – CSM Bacău

Huşana Huşi – Dante Botoşani

Etapa a IV-a

Ceahlăul Piatra Neamţ – Dante Botoşani

CSM Bacău – Huşana Huşi

Sporting Juniorul Vaslui – Foresta Suceava

CSM Paşcani – Ştiinţa Miroslava

Bucovina Rădăuţi – Şomuz Fălticeni

Etapa a V-a

Şomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamţ

Ştiinţa Miroslava – Bucovina Rădăuţi

Foresta Suceava – CSM Paşcani

Huşana Huşi – Sporting Juniorul Vaslui

Dante Botoşani – CSM Bacău

Etapa a VI-a

Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Bacău

Sporting Juniorul Vaslui – Dante Botoşani

CSM Paşcani – Huşana Huşi

Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava

Şomuz Fălticeni – Ştiinţa Miroslava

Etapa a VII-a

Ştiinţa Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamţ

Foresta Suceava – Şomuz Fălticeni

Huşana Huşi – Bucovina Rădăuţi

Dante Botoşani – CSM Paşcani

CSM Bacău – Sporting Juniorul Vaslui

Etapa a VIII-a

Ceahlăul Piatra Neamţ – Sporting Juniorul Vaslui

CSM Paşcani – CSM Bacău

Bucovina Rădăuţi – Dante Botoşani

Şomuz Fălticeni – Huşana Huşi

Ştiinţa Miroslava – Foresta Suceava

Etapa a IX-a

Foresta Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ

Huşana Huşi – Ştiinţa Miroslava

Dante Botoşani – Şomuz Fălticeni

CSM Bacău – Bucovina Rădăuţi

Sporting Juniorul Vaslui – CSM Paşcani

La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele șase vor evolua în play-out. Apoi, primele două clasate în play-off merg la barajul de promovare, iar ultimele două clasate în play-out vor retrograda în ligile județene.