Cea de-a doua zi de examinare națională din sesiunea de toamnă a bacalaureatului, în care s-au ținut examinările pentru proba obligatorie a profilului, a adus în sălile de clasă aproape 700 de elevi din județul Suceava.

Dintre aceștia, 517 au dat examen la matematică, iar 177 la istorie (total 694), după cum ne-a informat Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Chiar și așa, numărul celor absenți de la examenele la matematică și istorie este foarte mare – 201, din care 152 la matematică și 49 la istorie.

Nici un elev nu a fost eliminat de la examinare.

La proba scrisă la Limba și literatura română, care a avut loc luni, din cei 534 de candidați, doar 410 au fost prezenți.

Examenul național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021, continuă miercuri, 18 august, cu proba la alegere a profilului și a specializării, la care ar trebui să se prezinte 748 candidați.

În județul Suceava, pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 1.271 candidați, dintre care 917 candidați din promoția curentă, respectiv 354 candidați din promoțiile anterioare.

Organizarea și desfășurarea examenelor se face în 3 centre de examinare: Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava – 479 candidați, Colegiul Național de Informatică "Spiru Haret" Suceava - 465 candidați, Colegiul Tehnic "Alexandru Ioan Cuza" Suceava – 327 candidați.

Pentru evaluarea lucrărilor a fost constituit un centru zonal de evaluare: Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 31 august (până în ora 12:00).

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00-18:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.