Județul Suceava se menține pe primul loc în topul celor mai mici incidențe ale îmbolnăvirilor cu noul virus pandemic, cu o rată de 0,49 la mia de locuitori, chiar dacă trei localități sunt încă în „zona roșie”. Este vorba de Dorna Arini – incidență 4,12 la mie, Drăgoiești - incidență 4,62 la mie și Dorna Candrenilor - incidență 3,51 la mie.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, 27 au 0 cazuri, 32 au câte un caz în evoluție, 36 au sub cinci cazuri în evoluție, 11 au sub zece cazuri în evoluție, iar 8 au peste zece cazuri în evoluție.

În municipiul Suceava sunt 52 de cazuri în evoluție, cu o incidență de 0,43 la mia de locuitori, iar în Fălticeni 25 de cazuri, cu incidență de 0,97 la mie.

La data de 2 decembrie, conform Prefecturii Suceava, în județul sunt 353 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție.

De asemenea, în carantină sunt 3.098 persoane, din care 120 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 374 persoane, din care 22 intrate în ultimele 24 de ore.        

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 427.848, în ultimele 24 de ore fiind testate 621 persoane.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează 155.048 de persoane vaccinate, din care 105.906 persoane cu rapel și 26.963 persoane au primit și doza a treia.

În cursul zilei de miercuri, 1 decembrie, s-au vaccinat în județul Suceava 378 persoane, din care 98 persoane cu prima doză.