Alianța Franceză din municipiul Suceava, în parteneriat cu Institutul Francez din România, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Casa de Cultură a Studenților din Suceava organizează, în cadrul „Lunii cadourilor artistice”, recitalul de poezie „Charles Gonzalès dit Baudelaire”, un omagiu adus poetei Carmen Veronica Steiciuc. Evenimentul va avea loc miercuri, 8 decembrie, de la ora 18.00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” din campusul universitar, și  este prilejuit de comemorarea bicentenarului nașterii lui Charles Baudelaire. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

În cadrul întâlnirilor poetice „Au fil des mots”, inițiate de Institutul Francez din România la Iași, evenimentul „Charles Gonzalès dit Baudelaire” va avea loc, mai întâi, pe 7 decembrie, la Institutul Francez din Iași, iar pe 8 decembrie la Suceava.

Charles Baudelaire a deschis calea către poezia modernă, fiind considerat unul dintre cei mai mari poeți francezi. Acum 150 de ani, apărea volumul „Les Fleurs du mal/Florile răului”, din care Charles Gonzalès alege pentru recitalul său bijuteriile acestui celebru volum de poezii și poeme în proză. Un recital care merită să fie savurat și care, cu siguranță, nu va lăsa pe nimeni indiferent, deschizând noi perspective asupra literaturii franceze.

Actor și regizor, realizator de filme, Charles Gonzalès a fost director artistic de spectacole la Muzeul Rodin din Paris. El a colaborat cu numeroase radiouri printre care France Culture. Este autorul a două cărți: „Récit d’une noce obscure” și „Vers un théâtre d’ambre”. Charles Gonzalès semnează regia spectacolului „La voix humaine” de Jean Cocteau, jucat pe scena Teatrului Național din Helsinki. Este Chevalier des Arts et des Lettres.