Campania „Chipuri de Bucovineni”, demarată de Ziua Bucovinei la Muzeul Arta Lemnului, din Câmpulung Moldovenesc, care s-a încheiat de Ziua Națională a României, s-a bucurat de un succes extraordinar, sute de turiști din întreaga țară și alte câteva sute de bucovineni, venind îmbrăcați în costume populare, pentru a fi imortalizați în portrete de o frumusețe aparte.

Fotografiile de studio au fost realizate de Ovidiu Ștefeligă, cunoscutul fotograf câmpulungean, coordonatorul proiectului Mediateca Ocolului Câmpulung, ajutat de etnograful Horațiu Silviu Ilea, cadrele didactice Luminița Țăran, Marcela Norocel și Otilia Mahu, inimoșii Darie Silviu Flocea și Daniel Miroțoi, dar și prietenii Muzeului Lemnului, din spatele societăților Yulmis Foto, Premium Balloons by Iulia și Calcarul.

„Vrem să recreăm atmosfera timpurilor demult apuse, în care fotografia anuală în studioul fotografului era un eveniment deosebit în calendarul unei familii”, au spus reprezentanții MAL, la lansarea acestei campanii.

Inițiativa a avut un așa succes încât aproape că nu mai reușeau să facă față cererilor. Iar pe lângă grupurile de doritori de fotografie marcată de patina timpului, au venit și grupuri de „colindători”, coruri vocale care au susținut bine-venite spectacole muzicale - „Vlăstarele Rarăului” de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Capu Satului, corul elevilor de la Școala „Theodor Ștefanelli” și Corul ,,Vivat" cu elevi de la Șc. Gimnazială „Bogdan Vodă”.

„Împreună, am arătat că suntem o comunitate unită, am arătat că se poate. La mulți ani, România!”, au transmis reprezentanții Muzeului Lemnului.

Toate fotografiile din cadrul proiectului vor fi organizate într-o galerie pe site-ul Muzeului cât mai curând. Fiecare grup/familie va fi contactat/ă în săptămânile următoare, la numărul de telefon lăsat la muzeu, pentru a intra în posesia câte unei fotografii print, oferită gratuit.