Numărul cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 în județul Suceava a crescut, marți, la 201, din 1.696 de persoane testate. Indicele de pozitivare este de 11,51 la sută. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 44 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Incidența rămâne cea mai scăzută din țară, de 4,89 la mie, cu 1.088 de cazuri active. În municipiul Suceava incidența s-a redus la 9,10 la mie, cu 337 de cazuri active.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, 6 nu au nici un caz activ de boală, 20 au câte un caz, 34 au sub cinci cazuri, 34 au sub zece cazuri, iar 20 au peste zece cazuri active.

În intervalul 14-15 februarie au fost declarate vindecate 295 persoane. În cursul zilei de 14 februarie a.c., în județul Suceava s-au vaccinat anticovid 167 de persoane, din care 40 cu prima doză, 44 cu doza a II-a și 83 cu doza a III-a.

La nivel național, în intervalul 14-15 februarie au fost înregistrate 21.885 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 9.816 mai mult decât în ziua anterioară. 2.686 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.