Polițiștii de la Rădăuți, alături de colegii de la Secțiile rurale Gălănești și Marginea, au organizat, duminică, o acțiune complexă, care a constat în filtre în trafic și percheziții, cu prioritate legate de rezolvarea unui caz de tâlhărie, un bătrân căruia i-a fost smulsă geanta din mână, pe o stradă din Rădăuți.

Polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziții domiciliare, vizați fiind doi localnici, unul în vârstă de 18 ani și unul de 17 ani.

Din cercetările judiciariștilor de la Biroul de Investigații Criminale Rădăuți rezultă că pe data de 9 martie, în jurul orei 19.00, după lăsarea întunericului, un rădăuțean în vârstă de 74 de ani, în timp ce se deplasa de la Clubul Pensionarilor Rădăuți, spre domiciliul său, în zona pietonală din municipiu, s-a intersectat cu doi tineri, care se deplasau dinspre Magazinul General.

Cei doi au pus ochii pe borseta bătrânului, astfel că s-au întors din drum și au plecat în urmărirea septuagenarului, a rezultat din cercetări.

Unul dintre autori i-a spus bătrânului ”dă-mi poșeta”, după care cei doi au tras cu forța borseta, până când breteaua s-a rupt. După un mic clinci, cei doi au fugit cu borseta în care se aflau suma de 70 de lei și un telefon mobil cu butoane.

Prejudiciul nu este mare așadar, dar fapta în sine foarte gravă – tâlhărie calificată.

Duminică, 20 martie, cei doi suspecți au fost ridicați de la domiciliul lor și au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, unde au fost audiați și au recunoscut faptele.

David Marcel Pandelică, în vârstă de 18 ani, și Corneluș T., în vârstă de 17 ani, ambii din Rădăuți, au fost puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Pe numele ambilor au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Investigații Criminale Rădăuți, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.