Elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești implementează în acest an Proiectul educațional „Fericirea la ea în școală”. Pe 20 martie, când s-a serbat Ziua Internațională a Fericirii, elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Ciocănești au serbat această zi cu atât mai mult cu cât și-au propus să aducă în școala lor fericirea. „Adevăratul scop al existenței umane este, simplu, unul extraordinar de complicat: să fim fericiți! De foarte multe ori credem că fericirea noastră este condiționată de circumstanțe. Adevărat și acest aspect, dar mai adevărat este că emoțiile pot fi aliații noștri, dacă le îmblânzim în procesul numit dezvoltate personală”, ne-a spus directoarea Școlii Gimnaziale Ciocănești, prof. Claudia Angela Samson.

Proiectul educațional „Fericirea la ea în școală” își propune să dezvolte starea de bine în rândul elevilor și al profesorilor, să-i ajute să se simtă împliniți  pentru ca împreună să transforme școala într-un loc al educației de valoare.

Activitățile lunare pe care și le-au propus sunt dovada certă a dorinței de a crește împreună într-un mediu sigur și creativ. Cum a început totul? În ianuarie, au desfășurat activitatea „Să batem palma cu fericirea!”. „Am analizat nevoile elevilor și ale cadrelor didactice, am definit starea de bine, pentru a avea o înțelegere unitară a conceptului și am încercat să includem fericirea în politicile școlii pentru a o promova ca stil de viață. Luna februarie a fost <O provocare la fericire>. Fernando Savater spunea că <Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunța>. Tocmai de aceea, pentru că este luna în care sărbătorim două zile internaționale legate de lectură: 2 februarie - Ziua Internațională a Cititului împreună și 26 februarie - Ziua Spunerii Basmelor, am încercat prin acţiunile desfăşurate să insuflăm elevilor dragostea pentru cunoaştere, educaţie, autoeducaţie, lectură”, ne-a explicat directoarea școlii.

 

·        Daruri pentru copiii de la Asociația Filantropică „Sf. Voievozi Mihail și Gavril” Vatra Dornei

Zilnic, în această lună, în fiecare clasă, una dintre pauze a fost „Pauza de lectură”. Dacă este martie, înseamnă că „A venit primăvara fericirii”, spun elevii. Activitățile derulate în cadrul acestei luni s-au axat pe dezvoltarea unor comportamente dezirabile față de natură. Copiii au sărbătorit prin activități specifice: 1 Martie - Ziua Mărțișorului, 20 martie - Ziua Internațională a Fericirii, 21 martie - Ziua Pădurii, urmând ca pe 22 martie să celebreze Ziua Internațională a Apei. Această etapă a proiectului a urmărit realizarea unor activități cu caracter transdisciplinar, care să conducă la formarea unor deprinderi pozitive și a unei atitudini corecte față de mediul înconjurător.

În aprilie, o altă activitate pe care o vor desfășura elevii este „Creștem zâmbete pentru viitor”. Grupuri de elevi, însoțite de cadre didactice, vor oferi în pragul sărbătorii Învierii Mântuitorului daruri materiale și spirituale și căldură sufletească nevoiașilor comunei, copiilor de la Asociația Filantropică „Sf. Voievozi Mihail și Gavril” Vatra Dornei. Suntem siguri, spun cadrele didactice, că în luna mai „va înflori fericirea în școala noastră”, pentru că activitățile acestei luni vor avea ca tematică învățarea „outdoor”. Pauza de lectură se va transforma în „Sfertul de lectură în natură”, elevii vor crea pe holul școlii „Peretele fericirii”, unde își vor expune lucrări prin care să evidențieze efectele benefice pe care activitățile proiectului le-au avut asupra lor.

 

·        Bilanț

În iunie, în calendarul activităților este semnalată acțiunea „Cum se vede fericirea?”, un bilanț al proiectului, în care s-au implicat împreună elevi și profesori. „Și pentru că ceea ce ne-am propus e mai mult decât un proiect, e o încercare de a învăța o lecție de viață - aceea de a nu uita să fim fericiți - ne-am propus și activități săptămânale: Dacă e miercuri, stăm de vorbă cu emoțiile! - activități desfășurate în parteneriat cu Cabinetul de Asistență Psihopedagogică  din școală / Orarul fericirii - lunar, în prima oră de consiliere cu învățătorul, cu educatoarea sau în cea dintâi oră de dirigenție li se vor prezenta copiilor activitățile lunii cuprinse în acest proiect / Ateliere de fericire - fiecare grupă/clasă va propune o activitate lunară pe care să o desfășoare pentru a se simți bine (muzică, dans, pictură, lectură, jocuri etc.). Coordonatorul proiectului va întocmi, lunar, calendarul atelierelor. / Confecționarea Cutiei cu idei fericite - care va fi așezată pe holul școlii și unde elevii sau personalul școlii poate face propuneri de activități care generează starea de bine. Școala este un loc unde fericirea trebuie să fie un drept al tuturor, de aceea, acest proiect va crea oportunități elevilor de a dialoga și de a comunica despre ei înșiși și despre relațiile cu ceilalți, de a face mișcare, de identifica idei și soluții de implicare în viața școlii și a comunității și de a fi fericiți și împliniți”, a concluzionat coordonatoarea proiectului, prof. Claudia Angela Samson.