O femeie în vârstă de 35 de ani, cetățean ucrainean, a fost rănită grav în accidentul produs miercuri dimineață pe E 85, în apropiere de Siret. Femeia aflată la volanul unui autoturism a intrat frontal într-un autotren condus tot de un ucrainean.

Accidentul s-a produs în jurul orei 6.30, pe E 85, la ieșirea din orașul Siret spre Negostina.

Din cercetările poliției rezultă că șoferița în vârstă de 35 de ani, din Ucraina, conducea autoturismul pe direcția spre Siret și a pătruns brusc pe contrasens, unde a intrat frontal într-un autotren condus de un ucrainean în vârstă de 61 de ani, care trecuse prin vamă și avea destinația Bulgaria.

Impactul a fost violent, autoturismul fiind proiectat în afara carosabilului. Bucăți din mașină au rămas pe carosabil, inclusiv motorul mașinii.

Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constata că femeia de la volanul autoturismului este încarcerată. Ea avea picioarele prinse între fiarele contorsionate, însă, din fericire, era conștientă și cooperantă.

Femeia a fost transportată la Spitalul Județean Suceava. Avea mai multe fracturi, dar viața nu îi era pusă în pericol. Oricum, femeia a suferit leziuni grave, care vor necesita o lungă recuperare.  

Având în vedere modul în care s-a produs accidentul (pătrundere bruscă pe contrasens) și ora, cauza probabilă a accidentului este oboseala la volan a femeii în vârstă de 35 de ani.

În urma accidentului, traficul de pe E 85 a fost blocat o perioadă de timp.