O femeie în vârstă de 48 de ani, din Preutești, și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o mașină. Accidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 21.00, pe drumul județean 208, care traversează comuna Preutești. Femeia circula pe jos, pe partea carosabilă, și a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Dolhasca. Inițial, victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spitalul din Fălticeni. Cu toate eforturile medicilor, leziunile s-au dovedit mult prea grave, iar după câteva ore s-a declarat decesul. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Chiar și așa, i-au fost prelevate probe de sânge, la fel cum s-a întâmplat și în cazul femeii care a murit.