Muzeul Național al Bucovinei, prin specialiștii de la Muzeul de Științele Naturii, în parteneriat cu Asociația de Utilitate Publică Vadon din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, organizează, la sediul Muzeului Cinegetic al Ținutului Secuiesc, expoziția itinerantă „Cuibușor de nebunii”. Vernisajul va avea loc pe 10 mai 2022, la ora 10:00, la Muzeul Cinegetic al Ținutului Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Expoziția va fi deschisă până pe 30 octombrie 2022.
Am aflat de la reprezentanții Muzeului de Științele Naturii Suceava că expoziția valorifică științific cele mai fragile piese muzeale (21 de cuiburi, 9 ouă), care există în depozitul de Ornitologie al Muzeului de Științele Naturii din municipiul Suceava.
Pentru alte 70 de specii aviene naturalizate, aflate înpatrimoniul muzeal mobil s-au reconstituit cuiburi pe baza materialelor naturale vegetale colectate în timpul cercetărilor anuale de teren.
Prin această activitate expozițională, se prezintă publicului diversitatea materialelor vegetale și animale utilizate la construirea cuiburilor de păsările sedentare și migratorii de pe teritoriul de nord al Moldovei: flori, frunze, ramuri de conifere și de foioase, paie, iarbă, scoarță de copac și rumeguș, tulpini de papură și stuf, pământ, alge, mușchi și licheni, nisip, pietricele, pene și fire de păr, semințe de bumbac.
Totodată, expoziția dorește să atragă atenția, cu ajutorul unei machete, asupra impactului antropic negativ pentru locurile de cuibărit, prin indicarea diferitelor zone de amplasare ale cuiburilor în mediul natural: pe vârfurile crestelor stâncoase înalte, pe pământ (amplasate la baza rădăcinilor rămuroase, printre frunze sau smocuri de iarbă), în scorburi, în malurile nisipoase ale râurilor, atârnate sau ancorate de crengile speciilor arborescente lemnoase.
Se pot vedea varietatea culorilor (alb sidefii, roșii, gălbui, rozalii, cărămizii, verzi-albăstrui) și mărimii ouălor, depuse de păsările sedentare și migratorii din nordul Moldovei, precum și diversitatea formelor (cimpoi, hamac, sipet, cupă, tipsie, globulos, cornet) de cuiburi care au fost construite de speciile aviene.
În cadrul acestei expoziții pot fi audiate și cinci cărticele cu trilurile emise de păsările sedentare și migratorii din nordul Moldovei în timpul perioadei nupțiale și de construire a cuibului.
Comentarii