Ministerul Dezvoltării a autorizat prima solicitare de plată, în valoare de 79.100 de lei, pentru un proiect finanțat în cadrul Componentei 5 – Valul renovării din PNRR . Ministrul Dezvoltării a precizat că proiectul vizează reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii Primăriei municipiului Fălticeni, iar contractul de finanțare a făcut parte dintre primele șapte  contracte din România, finanțate din Planul National de Redresare și Reziliență, încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru renovarea integrată a clădirilor, în data de 7 iunie 2022.

„Felicit autoritățile din Fălticeni pentru promptitudinea, implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă. Iată că primăria din acest municipiu este prima clădire care intră în procesul de renovare, cu finanțare din PNRR, și sper ca și celelalte instituții care au deja contractele semnate să se apuce de treabă cât mai repede”, a spus Cseke Attila.

De precizat că Primăria Fălticeni este prima din județul Suceava care a obținut o finanțare europeană și a semnat contractul pentru un proiect aprobat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. „Au fost șapte contracte alese pentru cele mai bune proiecte care nu au nici un fel de problemă legată de eventuale clarificări sau alte probleme de natură tehnică. A fost un moment important deoarece s-a dorit să se dea un semnal că se pot accesa bani europeni prin PNRR dacă primarii și echipele lor își fac treaba bine.

Trebuie remarcat faptul că este pentru prima dată când semnez un contract la două luni de la depunerea proiectului. Cel puțin pentru mine, de zece ani de când sunt primar, este un record. La două luni de la depunerea unui proiect pe fonduri europene am semnat contractul de finanțare, și asta pentru că și Guvernul, și Ministerul Dezvoltării s-au organizat admirabil. Sunt mândru și mulțumesc echipei din primărie alături de care am lucrat la acest proiect. Și vreau să precizez că am demonstrat că și un oraș mic ca Fălticeni poate să fie primul în țară”, a declarat Cătălin Coman. El a adăugat că valoarea totală a proiectului este de opt milioane de lei.