Vaccinul hexavalent Hexacima, care imunizează copiii împotriva difteriei, tetanosului, pertussisului, hepatitei B, poliomielitei şi Haemophilus influenzae și care lipsește de mai multe luni din cabinetele medicilor de familie și din stocul DSP, există acum în județul Suceava, dar numai contra-cost, la farmacii private. În rețeaua sanitară de stat, respectiv la Direcția de Sănătate Publică, de unde va fi distribuit medicilor de familie pentru a fi administrat copiilor gratuit, va ajunge abia în data de 16 septembrie a.c.. Atunci Ministerul Sănătății va aloca pentru DSP Suceava 2.000 de doze de vaccin.

În sistem privat, cel puțin o farmacie din municipiul Suceava, Biomedica, a reușit, luni, să aducă 30 de cutii de vaccin Hexacima, care poate fi achiziționat la prețul de 246 de lei/ doza.

Conform schemei de imunizare a Ministerului Sănătății, vaccinul hexavalent Hexacima se administrează la 2, 4 și 11 luni de viață și se completează cu rapel la 6 ani cu vaccin tetravalent (fără componentă pentru Haemophilus influenzae și hepatita B).

Pentru copiii catagrafiați anul acesta în județul Suceava sunt necesare 11.000 de doze de vaccin hexavalent, pe care DSP Suceava le-a solicitat de la Ministerul Sănătății. Din cât a cerut a primit 2.200 de doze de la minister și încă 500 de doze prin transfer de la DSP București, iar în această lună va mai primi 2.000 de doze.

La această dată, peste 8.000 de copii suceveni sunt vaccinați incomplet sau deloc împotriva acestor boli grave; toți copiii născuți din iunie sunt nevaccinați.

Referitor la criza vaccinurilor, președinta Colegiului Farmaciștilor Suceava, Doinița Cocriș, a declarat că, din informațiile pe care le are, firma Sanofi s-ar fi angajat că va aduce în România vaccin hexavalent la sfârșitul lunii august- începutul lunii septembrie și acesta va merge prioritar către Ministerul Sănătății – direcțiile de sănătate publică. Doinița Cocriș a mai spus că farmaciile cu circuit deschis pot aduce acest vaccin, dar numai pe baza unor comenzi ferme și contra cost, ceea ce nu este în avantajul populației, având în vedere că vaccinarea împotriva bolilor grave menționate (difterie, tetanos, pertussis, hepatita B,  poliomielita şi Haemophilus influenzae) este o obligație asumată de stat.  Decalajul în aprovizonare arată, ca și în alte situații, că sistemul privat reacționează mai repede și mai eficient decât cel de stat.