După două săptămâni de pauză, cauzată de meciurile echipei naționale de seniori cu Austria și Ucraina, în preliminariile Europenelor din 2024, Liga Națională de handbal masculin se va relua cu partidele etapei a VIII-a. Echipa noastră, ocupanta poziției a opta în clasament, va primi în sala „Dumitru Bernicu” replica celei de-a cincea clasate, CSM Focșani, sâmbătă, cu începere de la ora 17.00.

„Am beneficiat de o scurtă pauză competițională, prilej cu care am analizat parcursul din acest sezon, astfel că putem spune că nu suntem pe deplin mulțumiți de ceea ce am reușit până acum. Credem că am fi meritat mai multe puncte. De aceea, nu putem să luăm în calcul decât varianta victoriei în confruntarea cu CSM Focșani. Vrâncenii alcătuiesc o echipă solidă și bine organizată, nu degeaba au avut parte în ultimii ani numai de clasări în prima parte a ierarhiei. Consider însă că avem puterea necesară să facem un joc bun și să ieșim victorioși, chiar dacă vom fi lipsiți de aportul unor jucători foarte importanți pentru noi. Pe lângă mai vechii accidentați Balasz Botond și Alexandru Bologa, pe lista indisponibililor au mai intrat Claudiu Lazurcă, care a suferit o ruptură de ligamente la genunchi și va sta departe de teren o perioadă îndelungată, și Paul Simulescu, care a fost operat recent la menisc, urmând să lipsească o lună”, a declarat antrenorul secund al „universitarilor”, Bogdan Șoldănescu.

La rândul său, interul stânga Pavel Loic are încredere că el și colegii săi vor putea să treacă cu bine peste obstacolul numit CSM Focșani.

„Cred că ne-a prins bine această pauză competițională de două săptămâni, pentru că se acumulase o oarecare stare de oboseală. Focșaniul este una dintre echipele bune ale campionatului, însă și noi avem atuurile noastre. Trebuie să fim atenți în apărare și să ne punem în valoare jocul nostru în viteză în atac și pe faza a doua. Desigur, ne bazăm ca de fiecare dată și pe suportul fantastic al fanilor suceveni”, a precizat Pavel Loic.

 

Clasament

1       Dinamo București6       6       0       0        229-174      18

2       CSM Constanta    7       6       0       1        198-170      18

3       Minaur Baia Mare7       6       0       1        210-185      18

4       CSM București     7       5       0       2        214-192      15

5       CSM Focșani       7       5       0       2        197-198      15

6       Steaua București   5       3       0       2        130-123      9

7       Potaissa Turda      7       3       0       4        191-189      9

8       CSU din Suceava7       3       0       4        219-222      9

9       ACS HC Buzău    7       3       0       4        200-204      9

10     CSM Bacău7       3       0       4       194-199      9

11     Politehnica Timișoara    6       2       0        4       170-186      6

12     CSM Vaslui7       2       0       5       191-209      6

13     CSM Oradea        7       0       0       7        194-227      0

14     CSM Odorhei       7       0       0       7        187-246      0