Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceavaa transmis contribuabililor suceveni că înperioada aplicării prevederilor articolului I din OUGnr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii sau creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative au fost stabilite termenele pentru depunerea declarațiilor aferente anului 2022, prevăzute  în art. I alin. (13) din acest act normativ. Astfel, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 şi 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declarației anuale privind impozitul pe profit (formular 101 - Declarație privind impozitul pe profit) şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal 2022 este până la data de 26 iunie 2023 inclusiv, iar pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Codul fiscal până la data de 25 a celei de-a șasea luni, inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat. De asemenea, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declarației aferente trimestrului IV 2022 (formularul 100 - Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 26 iunie 2023 inclusiv. Nu în ultimul rând, pentru plătitorii de impozit specific unor activități, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, cu completările ulterioare, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente semestrului II 2022 (formularul 100 - Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 26 iunie 2023.

Potrivit Finanțelor sucevene, contribuabilii pot solicita asistență cu privire la modul de completare și de depunere a declarațiilor fiscale prin Formularul de Contact disponibil în Spațiul Privat Virtualsau prin apelarea Call-Center-ului la numărul de telefon  031.403.91.60.