Sâmbătă, la finalul stagiului de pregătire centralizată de la Gura Humorului, Foresta va susține un meci test în compania colegei de serie Șomuz Fălticeni. Partida va avea loc cu începere de la ora 11.00, pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava.

Până acum, trupa antrenată de Dorin Goian a disputat doar două amicale, 1-3 cu Politehnica Iași și 2-1 cu Gloria Bistrița. De partea cealaltă, formația fălticeneană este neînvinsă în cele trei jocuri de verificare susținute în acest an: 2-0 cu Ştiința Miroslava, 1-1 cu Ceahlăul Piatra Neamț și 1-1 cu FC Botoșani.

Până pe 11 martie, când este programată reluarea campionatului Ligii a III-a, Foresta își va mai testa forțele cu Aerostar Bacău (22 februarie), Rapid Brodoc (25 februarie), din nou cu Şomuz Fălticeni (1 martie) și Bucovina Rădăuți (4 martie).

La rândul ei, echipa antrenată de Daniel Stoica va mai susține meciuri de verificare cu Foresta Suceava (1 martie) și Aerostar Bacău (22 februarie).

În prima etapă a sezonului de primăvară, Foresta va primi, pe Areni, vizita Ceahlăului, în vreme ce Şomuz va evolua pe terenul vasluienilor de la Rapid Brodoc.