Pavilionului A din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret va fi reabilitat pentru creșterea eficienței energetice, printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență. Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a anunțat că miercuri, 1 martie a.c., a semnat contractul de finanțare, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, bani nerambursabili. „Ne pregătim de licitații pentru proiectare și execuția lucrărilor”, a declarat primarul. Acesta a precizat că proiectul de investiții este absolut necesar pentru modernizarea spitalului „întrucât protecția termică actuală nu este suficientă și se înregistrează pierderi foarte mari de căldură pe zona pereților exteriori și la nivelul planșeului de sub pod și a plăcii pe sol”. Lucrările nu vor afecta fațada clădirii, ci vor viza măsuri de protecție termică suplimentară.

Spitalul a beneficiat și de alte investiții din fonduri europene. Săptămâna trecută a avut loc recepția lucrărilor de montaj al unor sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu acoperire totală și de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen pentru spital.

Unitatea medicalăa fost dotată cu senzori de fum și de oxigen, racordați la centrale de detecție și semnalizare specifice. Lucrările, în valoare de peste 700.000 lei, au fost finanțate din fonduri europene nerambursabile, printr-un proiect derulat de Primăria Siret și au fost executate în aproximativ 30 zile.