De Ziua Națională a Tineretului, care se sărbătorește pe 2 mai, doi tineri suceveni au vrut să afle cum este să fii viceprimar. Și au avut ocazia să afle cum arată o zi de lucru a viceprimarului municipiului reședință de județ, Lucian Harșovschi, cu care au petrecut timp atât la birou, cu întrevederi, discuții, semnare de acte, semnalarea a fel de fel de probleme, cât și în teren, la o serie de lucrări importante ale administrației locale.
„Sofia Grădinariu și Sorin Bosancu și-au dorit să cunoască mai îndeaproape ce înseamnă munca și coordonarea activității în administrația locală, iar pe parcursul acestei zile m-au însoțit și au reușit să descopere o parte din responsabilitățile pe care le am în fiecare zi.
Cred în tineri, cred că ei sunt viitorul și mă bucur atunci când îi am în preajmă, motiv pentru care am acceptat cu bucurie să mă alătur proiectului <Reprezentant pentru o zi> organizat de către Suceava Youth Centre.
Dragi tineri, mulțumesc pentru această zi și pentru entuziasmul vostru!”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi.
Acesta le-a transmis tinerilor suceveni că ușa primăriei va fi mereu deschisă pentru ei, cât și pentru toți tinerii dornici să descopere ce se află în spatele acesteia.
Comentarii