Peste 80 de asistenți și asistente medicale s-au înscris la concursul organizat de Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava pentru completarea a 14 posturi vacante în secții și cabinete din ambulatoriul de specialitate al acestei unități medicale. Dintre cei 82 de asistenți și asistente care s-au înscris, 3 au fost respinși la selecția de dosare deoarece nu aveau vechimea minimă de 6 luni cerută pentru angajare, iar în unul dintre cazuri candidatul nu avea aviz de la Ordinul Asistenților Medicali. Cea mai mare concurență este pentru posturile din secțiile Boli infecțioase, Cardiologie și Boli interne, iar cea mai redusă la secția Pediatrie și pentru cabinetele din ambulatoriu. Pentru cele două posturi vacante în secția Boli Infecțioase s-au înscris 27 de candidați, dintre care unul a fost respins în urma selecției de dosare; la Cardiologie sunt două posturi, pentru care s-au înscris 22 de candidați, iar la Medicină internă pentru un singur loc sunt 10 candidați. La Urologie este un post vacant și s-au înscris 7 candidați, la Serviciul Sterilizare sunt 4 candidați pentru un loc, în schimb la Pediatrie s-au înscris trei candidați, dintre care unul a fost respins, iar la Morgă (Laboratorul de Anatomie patologică) este un singur candidat pentru un loc.

Nici cabinetele din ambulatoriile de Boli Infecțioase, Chirurgie și ortopedie infantilă, Neurochirurgie, Chirurgie vasculară și în cadrul Serviciului Județean de Medicină legală, fiecare cu câte un post scos la concurs, nu s-au bucurat de interes din partea candidaților.  La Chirurgie infantilă și Neurochirurgie s-au înscris 2 candidați, doi au fost și pentru Chirurgie vasculară, dar unuia i-a fost respins dosarul pentru lipsa vechimii de 6 luni, iar pentru cabinetele de la Boli Infecțioase și Medicină legală s-a înscris câte un singur candidat.

Pentru asistenții medicali și asistenții de laborator se cere o vechime de minimum 6 luni în specialitate, iar pentru asistenții medicali principali o vechime în specialitate de minimum 5 ani. Proba scrisă a concursului se va desfășura în data de 4 mai, iar interviul, în data de 10 mai a.c.. Rezultatele finale se vor afișa în data de 16 mai a.c.. Toate posturile sunt cu normă întreagă și cu contract pe perioadă nedeterminată.