PSD Rădăuți se dezice de cei doi consilieri locali ai partidului care în ședința ordinară de Consiliu Local din 31 mai au votat pentru desființarea pietonalului din zona centrală a orașului. ”Ne dezicem ferm de votul celor doi consilieri locali PSD: Nistor Tatar și Ungurean Florin care au votat în contradicție nu doar cu decizia politică a Organizației PSD Rădăuți, ci în contradicție cu voința marii majorități a rădăuțenilor. Suntem alături de cei peste 1500 de rădăuțeni care au semnat într-un timp extrem de scurt petiția împotriva desființării pietonalului și transformării acestuia în locuri de parcare. Dragi rădăuțeni, vă asigurăm că vom sancționa atitudinea celor doi consilieri locali care ne-au sfidat atât pe noi, colegii lor, cât mai ales pe dumneavoastră, pactizând practic cu conducerea liberală a primăriei rădăuțene. E încă o dovadă care atestă încă o dată măsura luată săptămânile trecute, prin care Nistor Tatar a rămas oficial fără nici o funcție în PSD”, se arată într-un comunicat oficial al PSD Rădăuți postat de Traian Andronachi. Propunerea de Hotărâre de Consiliu Local prin care s-a decis desființarea pietonalului din Rădăuți a fost adoptată în cadrul ședinței de miercuri, 31 mai, un aport capital, fără de care nu ar fi existat majoritatea necesară, fiind al celor doi consilieri locali PSD.
PSD Rădăuți se dezice de cei doi consilieri locali care au votat pentru desființarea pietonalului din zona centrală

Traian Andronachi
Comentarii