Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a solicitat premierului României, Nicolae Ciucă, să organizeze un referendum național pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Florin Pușcașu i-a transmis premierului că AUR a inițiat și o lege pentru alegerea primarilor în două tururi. „Față de eșecul actualei clase politice și față de <România Eșuată> prezentată de președintele Klaus Iohannis, susținem răspicat, ca primă măsură, pentru însănătoșirea sistemului politic românesc și revenirea cetățeanului în centrul preocupărilor, alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Am depus o inițiativă legislativă în acest sens. Susținem creșterea reprezentativității aleșilor locali și dinamizarea soluțiilor de finanțare pentru dezvoltare locală. De asemenea, susținem separarea alegerilor locale de cele generale”, a spus Pușcașu.
El consider că PSD, UDMR și PNL nu vor să audă de reforma sistemului electoral, iar inițiativa legislativă depusă de AUR în acest sens este îngropată într-un sertar al Camerei Deputaților, în ultimele șase luni nemaiîntâmplându-se nimic. „Ultima dată, în luna aprilie, când majoritatea toxică a vrut să o pice definitiv, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingere. De ce le este teamă parlamentarilor puterii? Creșterea reprezentativității aleșilor locali ar trebui să fie o reconectarea a aleșilor locali la problemele cetățenilor”, i-a transmis deputatul AUR de Suceava premierului României. Florin Pușcașu a arătat că AUR solicită în mod ferm un referendum pentru alegerea primarilor în două tururi și scrutinuri diferite pentru alegerea parlamentarilor și a aleșilor locali.
În același timp, Pușcașu vrea să știe de la premierul României care este data la care va crește reprezentativitatea aleșilor locali și când va solicita organizarea referendumului la care a făcut referire.
Comentarii