Trei indivizi care făceau bani grei după ce își scoteau ”la produs” propriile concubine prin apartamente din municipiul Suceava și-au aflat pedepsele finale. Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au menținut condamnările date de colegii de la Tribunal, astfel încât pedepsele sunt definitive. Marius Ciprian Lungu, zis ”Tarzan”, a primit 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „proxenetism”. Pedeapsa este cu suspendare sub supraveghere, la fel ca și în cazul lui Adrian Corbu, condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „proxenetism”. Un al treilea inculpat, Iulian Vasilescu, a primit 2 ani, 7 luni şi 10 zile de închisoare, pedeapsă care este cu executare pentru că avea o condamnare mai veche. Cei trei gălățeni au fost trimiși în judecată de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava. Din anchetă a rezultat că cei trei proxeneți practicau așa-numitul turism sexual. Adică mutau fetele dintr-un oraș în altul, însă la distanță destul de mare de Galați. Și în acest caz, rezultă din ancheta DIICOT, Suceava era cap de listă, pentru că aici sunt foarte mulți clienți și se practică tarife nu tocmai mici.
- Ce tarife practicau la Suceava
Marius Ciprian Lungu (zis Tarzan), în vârstă de 26 de ani, Adrian Corbu, în vârstă de 34 de ani, și Iulian Vasilescu, de 30 de ani, toți din Galați, sunt acuzați că au constituit, în cursul anului 2020, un grup infracțional organizat și, începând din noiembrie 2020, au acționat coordonat în scopul comiterii infracțiunilor de proxenetism, cei trei și concubinele lor obținând sume mari de bani din prostituție.
Cele trei erau transportate și cazate în apartamente în regim hotelier, în localități unde puteau practica tarife mai mari pentru serviciile sexuale prestate. La diferite intervale de timp, era schimbată locația și orașul, asta și pentru a fi atrasă cât mai puțin atenția organelor judiciare.
Din datele adunate de structurile de combatere a crimei organizate Suceava rezultă că fetele percepeau 150 de lei pentru un singur act sexual, normal sau oral, și 300 de lei pentru o oră de sex, în apartamentul în care stăteau cu chirie. În cazul deplasării la locuința clientului, tariful era de 500 de lei pentru o oră de sex, cu precizarea că anunțurile erau date pe site-ul publi24.ro.
- Fără nici un venit, dar cu mașini de lux și bani mulți
Bărbații căutau să atragă atenția cât mai puțin, deși stăteau în aceeași locuință cu fetele, unde aveau loc partidele de sex. De regulă, bărbații negociau închirierea și apoi apăreau foarte rar, doar dacă era nevoie. Femeile erau cele care apăreau inclusiv în fața celor care încasau chiria pe apartamente.
Suceava, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Buzău, Deva, Arad, Drobeta-Turnu Severin sunt printre locațiile în care s-ar fi prostituat cele trei, rezultă din ancheta DIICOT. Anchetatorii de la Suceava au intrat însă pe firul anchetei și au încercat să aducă cât mai multe probe.
Surse judiciare precizează că Suceava este preferată de prostituate pentru că aici se fac bani frumoși, aproape ca nicăieri în România. De altfel, un aspect relevant este că deși cei trei inculpați nu figurează cu venituri din activități lucrative din 1 ianuarie 2017, la perchezițiile derulate marți au fost ridicate două mașini de lux, 35.000 de euro și peste 80.000 de lei. Doi dintre cei trei săltați au fost ridicați chiar de la Suceava.
Comentarii