În cadrul acțiunilor de promovare a galei de kickboxing Colosseum Tournament 39, ce va fi găzduită de Cetatea de Scaun, străzile din municipiul reședință de județ au fost populate în după-amiaza zilei de joi de soldați romani, care au mărșăluit în zona Areni, în centrul orașului și la Iulius Mall. Cu această ocazie, sucevenii au putut admira ținuta ostașilor marelui Imperiu Roman, care au făcut și demonstrații de luptă. La manifestare au mai fost prezenți sportivii suceveni Mihai Rusu și Bogdan Floriștean, precum și cei trei frați Amariței, Vasile, Alexandru și Liliana, care vor urca la sfârșitul lunii iunie în ringul ce va fi amplasat în șanțul de apărare al Cetății de Scaun.
Cu acest prilej, cei trei organizatori, Gabriel Georgescu, Horia Rădulescu și Cristi Varasciuc, au anunțat că s-au pus în vânzare biletele pentru gala din 30 iunie, care se va desfășura în parteneriat cu Primăria Suceava și Consiliul Județean. Tichetele pot fi achiziționate de la Cafeneaua „4 mese”, situată la intrarea în cartierul Obcini, de la Restaurantul „Padrino”, poziționat pe Strada Universității, precum și de la casa de bilete a Cetății de Scaun.
Evenimentul se anunță unul grandios, urmând a fi transmis în direct de către DigiSport și de alte 80 de posturi de televiziune și platforme online din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, Colosseum Tournament 39.
Unicitatea galei de la Suceava constă și în faptul că fundalul sonor va fi asigurat de o filarmonică, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria acestui sport. De asemenea, producția video a galei va fi asigurată de un specialist recunoscut la Hollywood, cel care a realizat scenele de acțiune ale filmului „Misiune Imposibilă”.
Un lucru inedit legat de gala Colosseum Tournament de la Suceava, care în mod sigur va oferi un plus de spectaculozitate acțiunii, este ideea organizatorilor de a amplasa ringul în șanțul de apărare de la Cetatea de Scaun, astfel că, în vecinătatea zidurilor încărcate de istorie, luptele dintre gladiatorii moderni vor câștiga în mod sigur în dramatism. Promotorii galei dau asigurări că evenimentul va fi unul de amploare, unic pentru România, care cu greu va putea fi egalat.
Un punct de atracție al Colosseum Tournament 39 îl va constitui, fără doar și poate, invitatul de onoare al galei de la Suceava, gigantul olandez Semmy Schilt, o adevărată legendă a artelor marțiale. Schilt este cvadruplu campion în K1 și împarte acest record cu alt kickboxer de legendă, Ernesto Hoost. Horia Rădulescu i-a fost antrenor lui Semmy Schilt în perioada de glorie a acestuia, iar cei doi au rămas în bune relații.
Referitor la tabloul de concurs, acesta este unul atractiv, alcătuit din luptători cu priză la public, adevărați campioni care au în palmares meciuri spectaculoase.
Este stabilit deja că la Suceava va ajunge pe 30 iunie Ibtissam Kassrioui, considerată cea mai frumoasă sportivă din kickboxingul mondial, supranumită "Prințesa Marocului". Acesta o va înfrunta la Colosseum Tournament pe campioana Asiei, iranianca Sahel Bayat.
De asemenea, rădăuțeanul Rayko Levițchi, proaspăt campion mondial Bare Knuckle Boxing, va urca în ringul amplasat în șanțul de apărare al Cetății de Scaun împotriva unui adversar tenace, în persoana vasluianului Andrei Sîrghi. „The Lion” al nostru este primul român care a luptat în stilul bare knuckle și a câștigat centura în această disciplină de o duritate extremă.
Nu în ultimul rând, Mihai „The Gladiator” Rusu, originar din Capu Câmpului, care a luptat recent în Franța pentru centura organizației Wako, va încrucișa mănușile cu un sportiv redutabil de etnie turcă, ce se pregătește în Olanda, la sala celebrului Semmy Schilt.
Recent a fost perfectat și un duel sută la sută sucevean. Se vor afla în ring, față-n față, în limitele categoriei 65 de kilograme, Ionel Bălan, care se pregătește în Capitală, la SuperKombat Academy, și Bogdan Floriștean, legitimat la Pro Gym Mironescu.
În ce-l privește pe Alexandru Amariței, acesta va lupta împotriva formidabilului estonian Taur Guitor, într-o încleștare care va avea drept miză centura mondială Colosseum Tournament la categoria 77 de kilograme.
Alexandru Amariței face parte dintr-o familie cu nouă frați din localitatea Scobinți, doi dintre aceștia, Vasile și Liliana, fiind și ei practicanți de kick-boxing, ei urmând să urce la rândul lor în ringul de la Cetatea de Scaun. Cu prilejul galei de la Suceava va fi lansat proiectul de suflet „Casă pentru Campioni”, prin care promotorii evenimentului și partenerii lor se vor focusa pe ajutorarea fraților Amariței, astfel încât, până la sfârșitul anului, acestora să li se construiască o casă în localitatea lor natală, acolo unde să se poată bucura de strictul necesar.
Mai trebuie spus că în baza unui acord de colaborare cu Agenția Națională Antidrog, sportivii participanți la gala de la Suceava vor fi implicați în campania intitulată „Lupta Sportivă - Singura Dependență”. Luptătorii vor filma mesaje video în care se vor poziționa împotriva consumării drogurilor, care vor fi lansate în mediul online.
Comentarii