Bărbatul în vârstă de 65 de ani, din Dolhasca, care miercuri după-amiază a tamponat două mașini și apoi a vrut să ”spele putina” a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”.

În prealabil, el fusese testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Miercuri după-amiază, după ce a consumat cantități mari de băuturi alcoolice, Vasile Grosu s-a urcat la volanul autoturismului marca VW Golf care era parcat în zona centrală a orașului Dolhasca, între un autoturism marca Skoda și unul marca Porsche. Din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, în timp ce încerca să plece din centru, șoferul a lovit cele două mașini. Totul a fost observat de un agent de poliție aflat în timpul liber. Acesta și-a anunțat colegii și până la sosirea acestora l-a imobilizat pe șoferul care abia se mai ținea pe picioare. Bărbatul a fost dus la sediul Poliției Dolhasca, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a-i fi luate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Numai că, la spital, șoferul a refuzat să dea probe de sânge.