Prezent în teren, pentru a verifica lucrările de asfaltare a patru străzi de pământ, primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că în această toamnă vor fi finalizate toate, iar pentru o altă stradă importantă se pregătește documentația necesară pentru a fi scoasă lucrarea la licitație.
Cele patru străzi de pământ care vor fi modernizate sunt:
- Strada Dragomirna, cartier Ițcani
- Strada Vasile Lupu, cartier Ițcani
- Strada Stefan Luchian , cartier Burdujeni Sat
- Strada Fagului, Zona Aleea Dumbrăvii.
„Se lucrează satisfăcător, cel mai avansat stadiu este la strada Dragomirna, unde s-a turnat primul strat de asfalt și urmează stratul de uzură. În această toamnă vor fi finalizate toate aceste străzi.
Lucrăm la documentația pentru licitație, la o stradă importantă din Burdujeni sat, respectiv Eugen Dobrilă, care dorim să o licităm în acest an”, a precizat primarul Ion Lungu.
Lucrările de modernizare a străzilor care nu au fost asfaltate sunt condiționate de extinderea rețelelor de utilități, în special apă și canalizare.
Comentarii