Numărul sucevenilor care s-au înscris oficial în programul Rabla este mai mic de jumătate față de estimarea administrației locale. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat miercuri, în conferință de presă, că primăria estimase că vor fi casate aproximativ 1000 de mașini vechi, dar în final doar 423 de persoane s-au înscris oficial la Ministerul Mediului pentru a primi suma de 3000 de lei pentru casarea unui autovehicul vechi fără obligația achiziționării unuia nou. Primarul a spus că suma totală înseamnă 1,261 de milioane de lei, iar la bugetul local s-au alocat 1,5 milioane de lei. „Ni s-au transmis listele, acum începem procedura de verificare internă”, a afirmat Ion Lungu. Cele mai importante etape sunt verificarea eligibilității și aducerea la primărie a documentului care atestă casarea mașinii la o firmă de profil, după care se încheie contractele de finanțare între primărie și persoanele respective. „După virarea sumei de 2400 de lei de la Ministerul Mediului, mai pune și primăria 600 de lei și vom putea face plata”, a precizat Lungu.