Cea mai nouă, dar și cea mai modernă sala de sport construită în municipiul Suceava, la Școala Gimnazială Nr. 10 din cartierul Burdujeni, va fi inaugurată pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.
Lucrările, începute anul acesta, în primăvară, au fost finalizate în timp record de firma Simion Tehnoconstruct, care avea termen de execuție 14 luni.
Primarul Ion Lungu a precizat că acum se fac ultimele probe la instalațiile de climatizare, încălzire și iluminat, iar apoi mai urmează să fie montat covorul PVC omologat, fiind aduse și dotările necesare punerii în folosință a sălii. Investiția municipalității sucevene a fost de un milion de euro, din fonduri proprii.
„A ieșit o sală de sport frumoasă, construită bine, într-un timp record și copiii de la Școala 10 vor beneficia de această sală modernă de sport începând cu 1 Decembrie”, a spus Ion Lungu, care a felicitat constructorul, același care a realizat în timp record și prima creșă ”verde” din România.
Cei peste 1.200 de copii care învață la Școala Gimnazială Nr. 10 vor putea practica acolo mai multe sporturi, precum baschet, volei sau tenis, dar și tenis de masă, aerobic și dansuri ori, dacă doresc, pot să meargă la sala de forță și mobilitate, în spațiile amenajate special la demisol.
Noua sală de sport este prevăzută cu instalații de climatizare moderne, de tip VRV, inclusiv cu centrală de tratare a aerului, cu recuperator de căldură și chiller de răcire, dar și cu panouri solare pentru asigurarea apei calde menajere.
Comentarii