Rugby Club Gura Humorului a jucat sâmbăta trecută un meci decisiv pentru ierarhia finală a Ligii Naționale de Rugby, evoluând în deplasare cu RC Bârlad.

Deplasați la Bârlad cu un lot foarte restrâns (doar 17 jucători, fără nici o rezervă la nivel de grămadă), humorenii au făcut un meci bun și au condus de mai multe ori pe parcursul partidei. Echilibrul partidei s-a rupt decisiv la mijlocul reprizei a doua, când humoreanul Dani Varvaroi a suferit o plagă tăiată la nivelul feței, fără ca arbitrul să aplice vreo sancțiune gazdelor.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 38-24 pentru RC Bârlad. 

”Am făcut un meci bun, dar lotul subțire și-a spus cuvântul, pe final Bârladul a făcut diferența datorită băncii mai numeroase. A fost un meci foarte important pe care, dacă îl câștigam, aveam șanse să ne luptăm pentru locurile 5-8. Ar fi fost o mare realizare date fiind condițiile financiare și de efectiv pe care le-am avut pe parcursul anului. Oricum, atitudinea sportivilor îmi dă mari speranțe pentru viitor”, a declarat managerul-jucător Ștefăniță Rusu, care a fost din nou integralist pe teren la 47 de ani.

În urma acestei înfrângeri, RC Gura Humorului va juca probabil cu CSM Bucovina Suceava într-un duel al ultimelor clasate din Liga Națională de Rugby. Cele două echipe vor mai juca probabil și un meci cu Rapid București, echipă nou înființată, care nu va puncta oficial la finalul Ligii Naționale de Rugby.