Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Șerbăuți, a sfârșit tragic, miercuri după-amiază, după ce a fost acroșat de o mașină în timp ce se deplasa pe bicicletă.

În jurul orei 17.30, un șofer în vârstă de 45 de ani, din comuna Todirești, aflat la volanul unui VW Touran, cu care se deplasa pe DJ 209D, pe direcția de la Suceava spre Siret, pe raza comunei Șerbăuți, în fața magazinului Profi, a intrat în coliziune cu un biciclist care tocmai ieșea din parcarea magazinului, din dreapta conducătorului auto.

Din cercetările preliminare ale polițiștilor rezultă că biciclistul, localnic din Șerbăuți, a ieșit din parcarea magazinului fără a acorda prioritate de trecere autoturismului.

Echipajul medical ajuns la fața locului l-a preluat pe biciclist în viață, dar cu leziuni grave.

Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde, din păcate, a decedat.

Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și continuă ancheta.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.