Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că instituția pe care o conduce intenționează să preia realizarea documentației pentru construcția autostrăzii de la Suceava la Gura Humorului, parte din Autostrada Nordului. Gheorghe Flutur a spus că va propune în prima ședință a Consiliului Județean Suceava un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui acord de parteneriat între Consiliul Județean Suceava și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Este al treilea parteneriat de acest fel, după cele încheiate pentru Centura orașului Gura Humorului și pentru Drumul Expres Suceava-Botoșani. Aici este vorba despre realizarea documentației pentru tronsonul Suceava - Gura Humorului, parte a Autostrăzi Nordului Suceava - Vatra Dornei”, a spus Flutur. El a precizat că face acest lucru deoarece firma care a câștigat licitația pentru întocmirea documentației s-a retras. „Dorim ca, așa cum am făcut pentru centura orașului Gura Humorului, și aceasta parte a Autostrăzii Nordului, să ne ocupăm noi de realizarea acestei documentații”, a declarat șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a explicat că acest lucru va crea perspectiva pentru executarea în primă fază a Autostrăzii Nordului pe tronsonul Suceava - Gura Humorului, cu pornire de la intersecția cu Centura Sucevei în satul Sf. Ilie din comuna Șcheia, continuând pe traseul Frumoasa, Drăgoiești, Berchișesti, Capu Codrului, Gura Humorului.
Flutur vrea ca CJ Suceava să preia realizarea documentației pentru autostrada de la Suceava la Gura Humorului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și șeful CNAIR, Cristian Pistol
Comentarii