Maistrul militar principal în retragere Dumitru Davidel, în vârstă de 86 de ani, a primit o diplomă și plachetă comemorativă cu ocazia Zilei Bucovinei din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor Suceava. Acordarea acestor distincții a avut loc în cadrul unei conferințe de presă, Dumitru Davidel primind și steagul și insigna AUR Suceava.

Înainte de premiere, colonelul în rezervă Vasile Semeniuc a precizat că pentru el, Dumitru Davidel este „cel mai de seamă patriot al Bucovinei”. „Spun acest lucru deoarece am urmărit activitatea dumnealui, o știu și am participat alături de dumnealui atunci când am fost cadru militar activ și acum, când sunt cadru militar în rezervă. Și pentru mine este mai mult decât un patriot, este un erou în viață”, a spus Vasile Semeniuc. El a amintit că Dumitru Davidel a fost cel care a întemeiat și a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Suceava. „Dumnealui a participat în mod voluntar și neîntrerupt la acțiunile și evenimentele acestei asociații, fiind de peste 25 de ani în acest cadru de cinstire a eroilor neamului și la construcția și refacerea monumentelor eroilor din județul Suceava”, a mai precizat Vasile Semeniuc. Acesta a amintit și de faptul că Dumitru Davidel s-a implicat direct în reabilitarea și construcția mai multor monumente ale eroilor, cum ar fi cele din satul Sasca Mică sau monumentul eroului Ioan Grosaru din Păiseni.

Placheta comemorativă i-a fost înmânată de deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu, care l-a felicitat pe Dumitru Davidel pentru toată activitatea și i-a mulțumit acestuia că a acceptat să fie prezent alături de AUR. „Vă oferim un steag cu pilonii AUR, o insignă pe care vă rog să o onorați așa cum fiecare dintre noi onorăm în lupta pe care o ducem pentru idealurile pentru care am intrat în această bătălie, nu neapărat politică. E o bătălie a neamului românesc pentru a duce mai departe ceea ce și dumneavoastră ați slujit o viață întreagă, cauza noastră națională”, a spus Pușcașu.

După primirea distincțiilor, Dumitru Davidel le-a mulțumit celor de la AUR, el precizând că personal nu este membru al unui partid politic. Dumitru Davidel a precizat că a primit multe distincții pentru activitatea desfășurată și că îl onorează diploma oferită de AUR Suceava.