În jur de 30 de polițiști și jandarmi au fost angrenați într-o razie cu efective sporite care a avut loc miercuri, 22 noiembrie, pe raza orașului Gura Humorului, acțiunea urmărind multiple direcții, controale în trafic, controale în piața orașului și descurajarea grupurilor de delicvenți care fac destul de multe probleme pe linie de furturi.  

În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 160 de persoane și au fost controlate 130 de vehicule. Au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 21.000 de lei și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și 3 permise de conducere.

În cadrul raziei organizate pe raza orașului, polițiștii s-au deplasat în Piața Agroalimentară Gura Humorului unde, la un stand aparținând unei societăți comerciale având ca activitate principală comerț cu amănuntul al produselor de îmbrăcăminte, au fost identificate 20 de articole vestimentare care purtau siglele Zara, Berska, D&G.

Reprezentanții societății nu au putut prezenta certificate de conformitate pe marfă, aceasta fiind după toate probabilitățile din categoria ”fake”.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracţiunea de „punere în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate pentru produse identice sau similare”.

Tot în cadrul raziei, polițiștii au opritpentru control, pe strada Moldovei din Gura Humorului, o autoutilitară condusă de către o femeie, care transporta lemne.

Femeia nu avea documente de proveniență pe lemn. După inventariere a rezultat că aceasta transporta 3.22 mc lemn foc de fag, în valoare de puțin peste 500 de lei, cantitate care a fost predată de polițiști în custodia pădurarului de la cantonul silvic din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului.

Femeia de la volan a încasat și o amendă de 2.000 de lei pentru transport ilicit de lemn.