Un număr de patru formații de old-boys au participat la cea de-a VI-a ediție a Memorialului „Dumitru Bernicu”, este vorba de Golden Boys Merasport Baia Mare, Old-Boys Vaslui, Botoșani Old-Boys și HC Bucovina Suceava.

Evenimentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în sala Liceului cu Program Sportiv ce poartă numele fostului mare om de sport sucevean, care a condus timp de două decenii destinele instituției de învățământ din cartierul George Enescu.

La capătul celor șase meciuri din programul competiției, câștigătoare s-a încoronat echipa locală, condusă de Răzvan, fiul lui Dumitru Bernicu, o grupare redutabilă, care are în palmares titlul de campioană la ultimele trei ediții ale prestigiosului turneu Masters Handball World Cup, din Croația.

HC Bucovina a câștigat fără emoții ambele partide disputate la Memorialul „Dumitru Bernicu”, 18-10 cu Old-Boys Vaslui și 27-18 cu Golden Boys Merasport Baia Mare.

Sucevenii și-au trecut în cont și două distincții individuale. Mihai Rohozneanu a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, în vreme ce Cristian Adomnicăi a ieșit golgeter.